Translate

sâmbătă, 16 februarie 2013

Cum sa aduci trafic pe site

Cum sa aduci trafic pe site

Nu e vorba de a avea cât mai mulţi vizitatori pe zi. Nu e nici măcar vorba de a-ţi creşte numărul de vizitatori de şapte ori peste noapte. E vorba de a oferi oamenilor ceea ce vor ei, nu ceea ce crezi tu că vor şi de a creşte în valoare şi în trafic prin asta.
Nu mă înţelegi. Nu-i aşa? Hai s-o lămurim. Atunci când ai un site, sau un blog, dacă vrei un trafic bun, atunci trebuie să-ţi faci publicitate, nu? Însă publicitatea asta n-o vei face oricum. Şi uite aşa ajungem la prima metodă:
1. Fă-ţi publicitate oamenilor interesaţi de ceea ce prezinţi tu pe blog
Asta înseamnă că nu te apuci să-ţi spamezi toată lista de messenger cu blogul tău despre afaceri pe net, când ei abia ştiu ce e ala browser (dădeam un exemplu icon razz Cum sa aduci trafic pe site ). Trebuie să te orientezi către oameni cărora le place să facă afaceri online şi care ar vrea să înveţe mai mult. Aşadar, publicitatea se poate face prin:
a. Schimb de linkuri/bannere
Cea mai cunoscută formă de generare a traficului. Ai vreun prieten care deţine un site sau blog asemănător la conţinut cu al tău? Propune-i un schimb de linkuri sau bannere. Nu cunoşti pe nimeni pentru asta? Nu-i nimic. Caută pe Google. De exemplu dacă ai un site despre alpinism, poţi căuta „alpinism”, „sporturi extreme etc. Majoritatea siteurilor/blogurilor au o adresă de contact unde poţi trimite mail. Fă-o.
b. Reclamă plătită
Dacă ai bani, poţi plăti pentru ca site-ul tău să fie afişat pe alte siteuri de acelaşi profil. Un exemplu ar fi Google AdWords.
Orice ai face, încearcă pe cât posibil să atragi pe blogul tău oameni care sunt interesaţi de ceea ce prezinţi tu acolo. Cea mai proastă vânzare e să oferi omului ceea ce nu îi trebuie, în speranţa că va cumpăra de la tine. Odată ce categoria vizitatori este interesată de informaţia venită de la blogul tău, îţi vei crea o comunitate care va apela la tine ori de câte ori are nevoie.
2. Scrie articole „cu personalitate” şi bine detaliate
Să nu se înţeleagă că am ceva cu bloggerii. E super ok să ai un blog, să scrii despre ceea ce te pasionează şi să aştepţi opiniile celorlalţi. Dar dacă vrei să câştigi bani din ceea ce faci, atunci e timpul să renunţi la articolele superficiale şi la posturile de două rânduri despre cum ţi s-a stricat periuţa de dinţi.
Uită-te la competiţia ta. Vezi câţi sunt. Dacă de exemplu ai avea 100 de competitori, care scriu fiecare câte 10 articole din acelaşi domeniu, rezultă 1000 de articole, fiecare având altă calitate. Uite câteva întrebări pe care ar trebui să ţi le pui înainte de a scrie articolul:
a. Ce prezinţi diferit în articol, faţă de competiţie? Ce poţi aduce în plus?
Tot timpul s-a întâmplat asta. Dacă ai un articol bun, atunci blogosfera va pune link către tine. Cu un pic de noroc vei sări în ochii unui blogger popular, care va genera o grămadă de trafic către siteul tău.
b. Ce informaţii uită competiţia să le publice şi pe care le-ai putea tu?
Potenţialii clienţi caută de cele mai multe ori articole bine structurate, care conţin o cât mai mare cantitate de informaţie. Aşa nu îşi asumă riscul de a fi dezinformaţi în cazul în care o chestie importantă este trecută cu vederea.
c. Articolul pe care îl scrii, ar putea fi scris de oricine în timpul liber?
Dacă da, atunci nu o fă. Decât dacă nu cumva vrei să-ţi pierzi vremea. Iar în afaceri timpul contează.  Oricine poate scrie trei rânduri despre o maşină. Dar nu toată lumea ştie să explice principiile funcţionării. Nu are rost să iroseşti conţinutul. În lume sunt o grămadă de oameni care ar face ceea ce faci tu, pe gratis. Iar tu nu vrei să faci „for free”, nu?
De ce îţi spun toate astea? Pentru că ştiu care e scopul tău. Să faci bani. Pe internet se găseşte o grămadă de lume care caută sfaturi rapide şi răspunsuri scurte. Aceia nu sunt clienţii tăi. Lasă-i să taie frunză la câini. Lasă-i să folosească Google-ul. Concentrează-te pe cei 5% care vor articole detaliate, bine structurate şi personalizate. Acolo e sursa ta de aur
3. Fă-ţi o listă de abonaţi (newsletter)
E foarte important să menţii contactul cu potenţialii tăi clienţi. Atunci când între două persoane se stabileşte o conexiune, se elimină nişte bariere şi se câştigă încredere. De la cine crezi că va cumpăra persoana respectivă? De la un tip pe care abia îl cunoaşte, sau de la un prieten?
Cum păstrezi o relaţie bună între tine şi abonaţii tăi?
a. Trimite-le mail pe o perioadă stabilită
Stabileşte un interval de timp la care vei trimite mesaje către cititorii tăi. Respectă-l! Nu e bine să dezamăgeşti lumea. Se pierde încrederea.
b. Oferă-le lucruri gratuite, iar printre ele, lansează produse
Scrie un PDF gratuit, caută siteuri interesante din acelaşi domeniu şi împărtăşeşte-le cu abonaţii tăi. Oferă lucruri pe care oamenii în mod normal ar fi dispuşi să plătească bani, iar atunci când vei lansa un produs, o să ai mai mult succes decât dacă l-ai fi lansat pur şi simplu.
c. Pune-i să fie interactici (organizează concursuri, promovează-le opinia)
Oamenii vor să fie ascultaţi. Chiar dacă nu ne dăm seama, în mod incoştient, facem lucruri de dragul competiţiei. De dragul de a ne demonstra nouă, sau altora că suntem mai buni. De aceea poţi organiza concursuri cu premii. Oferă un produs de-al tău pe gratis. Iar câştigătorul, mai mult ca sigur îţi va face publicitate. Ca să nu mai vorbim de întregul concurs. Există vreo persoană de pe blogul tău care are idei interesante? Foarte bine. Pune-le în discuţie. Dezvoltaţi-le împreună. Poate iese un nou proiect.
4. Alte metode (despre care voi discuta pe larg în articolele viitoare):
a.      RSS Feed (oferă o abonare prin RSS)
b.      Publicitate virală (dacă scrii un articol foarte bun, va fi promovat de alţii în locul tău)
c.       Directoarele web, directoarele de bloguri
d.      Forumurile – vorbeşte pe forumuri despre blogul tău
e.      Emailul – foloseşte semnătura ta la mail
f.        Page Rank şi Optimizare SEO – ultima şi poate printre cele mai importante metode a genera trafic către siteul tău. Dar despre asta, în alt articol
Iar în final, am un sfat pentru tine. Ţinteşte sus. „În viaţă ţinteşte soarele şi chiar dacă nu o ajungi la el, măcar te vei plimba printre stele” zicea cineva. Fă-ţi un plan şi respectă-l. Pe cât posibil, menţine o legătură strânsă între tine şi vizitatorii tăi. Aşa se crează o comunitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu